Cornelius Roemer

Cornelius Roemer este fondator, webmaster și editor pentru RefuTales. Este fizician, proaspăt absolvent al Trinity College, Cambridge și originar din Germania. Acum însă a luat o pauză de un an, timp în care călătorește prin Europa, găsindu-și locuință prin intermediul Airbnb, învățând limbi străine noi, lucrând la un blog și jucând volei.

În timpul petrecut la Cambridge, Cornelius a fost mandatat drept reprezentant al studenților în Consiliul Universității și a fost desemnat președinte al Uniunii Studenților din Trinity College, luptând împotriva birocrației și neajunsurilor unei instituții vechi de 800 de ani.

Locuind de-a lungul timpului în mai multe țări, Cornelius este optimist în ceea ce privește perspectiva integrării refugiaților atâta vreme cât acestora li se va da oportunitatea de a decide asupra propriilor vieți. Este dificil să îți atingi potențialul maxim atunci când ești împiedicat de reguli împietrite și birocrație. Cornelius consideră că cetățenii statelor-gazdă ar trebui să trateze refugiații exact în același mod în care le-ar plăcea lor să fie tratați. El a fost șocat să afle că Germania cere refugiaților cu studii superioare, care vorbesc fluent limba engleză, să ia parte la cursuri de integrare și să învețe limba germană, chiar dacă aceștia și-ar fi putut găsi un loc de muncă pe cont propriu și într-un timp mai scurt. De aceea, Cornelius a hotărât să fondeze RefuTales. El speră să permită astfel refugiaților să aducă la lumină nenumăratele probleme pe care aceștia le întâmpină în fiecare zi și să ofere soluții constructive.

Află mai multe despre Cornelius pe LinkedIn, Twitter și pe site-ul lui personal (personal website).